Săptămâna trecută scriam despre situație stranie la APP acolo unde Alexandru Musteața este la cuțite cu șeful comisiei din Parlament. Mai demult vă scriam că Gaibu vrea parașută de aur de la Gavrilița.
Ei sunt cel puțin 2 persoane pe care Natalia Gavrilița, exPrimMinistru, îi ține în Guvern. A fost o condiția de-a ei ca să plece din funcție. Dacă situația cu Gaibu vine încă de prin 2019, situația de la APP vine deja din ”munca” depusă de ea în Guvern.
Vineri, pe adresa redacției (eugeniu/at/luchianiuc.com) au ajuns aceste două documente. Unul din ele este autentic, fapt confirmat de cineva din Parlament. Autenticitatea celuilalt document nu prea poate fi pusă la îndoială atâta timp cât, totuși, provin dintr-o sursă. Eu vă invit să vedeți, așadar, două note de la Agenția Proprietății Publice care au fost expediate către conducerea de vârf a țării:
Pentru a înțelege sensul acestor note informative trebuie să mai întreb de oamenii specialiști cât e de grav totul. Asta va mai dura așa că vă las pe voi să citiți. Poate sunt pe aici oameni care pricep în treburi administrative.
Sănătate tuturor și o săptămână reușită să aveți!
Ne puteți ajuta cu o cafea pe patreon.
Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.

So, what do you think ?