fbpx

Cine, în Moldova, e responsabil de calitatea serviciilor medicale oferite? // Scrisoare de la o mamă îndurerată.

Această scrisoare a venit pe ”adresa redacției” (care poate fi susținută pe Patreon). Am editat un pic greșelile gramaticale și am scos numele chirurgului lăsând doar inițialele acestuia. În rest – citiți durerea unei mame…

Și pe final un update, de azi, al autoarei.

Salut. Îți scriu aceste rânduri deoarece cineva îmi spune că ai putea să mă ajuți.

Din start îmi cer scuze pentru greșelile gramaticale sau dacă nu voi utiliza termenii medicali corect. Nu sunt din sistemul medical și să scriu fără greșeli printre miile de lacrimi vărsate este imposibil.

Situația în care mă aflu m-a determinat să îți scriu acest mesaj.

Deci eu cu copilul meu de 4 anișori suntem în Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii de pe strada Lomonosov 49. Am fost internați aici cu o banală varicelă dar am ajuns să avem incizie cu 12 tăieturi. Vineri seara am fost internați. Din start au prelevat analizele și au început să administreze medicamente. Una din erupțiile de pe corp și anume cea din regiunea umărului stâng era puțin inflamată la internare. A două zi de dimineața am anunțat medicul de garda că copilul toată noaptea a avut febra și că zona inflamată s-a extins mai tare. Acest medic a spus să aștept să vină celălalt medic. Așa și am făcut.

Era ora 11 când a venit să ne consulte medicul de garda din ziua de sâmbătă. I-am explicat din nou că zona se extinde din ce în ce mai tare, el a zis că acuș va decide ce să facă și a ieșit din salon. Nu a mai revenit. Menționez că febra se menținuse toată noapte și ziua la fel. Sunam la post și asistenta de garda îmi aducea preparate antipiretice și atât. Îi tot arătăm ce se întâmplă la copil și ea zicea că totul va fi bine. Copilul începuse deja să se simtă și mai rău. Am sunat nenumărate ori la post și am chemat medicul de garda, acesta a venit și a chemat un alt medic și pe urmă pe altul. Făcuse doar câteva poze și atât.

Am cerut să fie văzut copilul de un medic chirurg, mi s-a spus că vor chema ambulanța și vom merge, am așteptat de la ora 16 până la 21 și un pic că să mergem la chirurg. În tot acest timp sunAm la post și asistenta a venit la mine cu replică că nimeni nu moare și să aștept că ea o să-mi zică când plecăm. În fine a venit salvarea, am fost duși la Spitalul Clinic de Copii ”Valentin Ignatenco”.

Acolo medicul chirurg a fost receptiv, a consultat copilul și a făcut acea incizie. După respectiva intervenție care a durat destul de multișor și i să curățat puroiul, medicul a dat indicații ca să fie readus duminică dimineață copilul la pansament menționând că nu se permite de schimbat pansamentul de sine stătător.

Pe la orele unsprezece seara am revenit în salonul de la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii. Noaptea a trecut fără febra și parcă binișor. Duminică dimineață venind medicul de garda să ne vadă am cerut să mergem la chirurg căci de la acea incizie se eliminase sânge și era foarte murdar pansamentul. Medicul de gardă a spus că acuș plecăm. Deci a fost chemată salvare și am mers la Spitalul Clinic de Copii ”Valentin Ignatenco” pentru a vedea și a schimbă pansamentul de la acea incizie. Am așteptat în ambulanță o perioada de cam 15-20 minute și s-a apropiat în salvare domnul chirurg de garda D. I. (Nota red – am scos numele chirurgului pentru a nu crea motiv de judecată). El a spus să dezbrac copilul și să îi arăt ce are. Nedumerită și speriată am dezbrăcat copilul în frigul de afară și el, cu o cruzime de nedescris, fără să stea mult pe gânduri, a smuls jumătate de pansament al copilului, și a zis: ”Ce vreți de la mine? Voi aveți doctori la spitalul vostru și o să va schimbe ei pansamentul”. După asta a pus înapoi pansamentul murdar peste inciziile copilului și a coborât în grabă din ambulanță.

Eram șocată și nu am spus absolut nimic. Medicul de la salvare însă a mers după acest chirurg și l-a rugat să ii scrie certificat pentru consultație. Am revenit înapoi la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii plângând și tremurând. Aici, împreună cu asistenta, am scos acel pansament murdar, am prelucrat și am pus alt pansament.

După ce copilul și-a revenit și cât de cât s-a liniștit am sunat la linia fierbinte a Ministerului Sănătății. Le-am explicat situația în care suntem și mi-au zis că e COVID și nu am ce mă jelui că nu-i mare catastrofă. Și mi-au mai spus că atât spitalul în care ne aflăm cat și ”Valentin Ignatenco” sunt spitale municipale și să sun la conducerea municipalității, ei nu au treabă cu pretențiile mele față de calitatea serviciilor acordate de medici.

Voi atașa poze cu tot ce este și vei înțelege de ce am pretenții la felul în care a fost consultat copilul, în frig și în condiții aseptice, aplicându-se înapoi pansamentul murdar peste rana deschisă, și o bucată de plasture care a nimerit exact pe una din tăieturi.

Eu nu am studii medicale dar nu cred că asta nu îmi dă dreptul de a fi direct consultată de un medic, cu atât mai mult că e vorba despre un copil nevinovat.

Pentru ce eu achit impozite statului? De ce nimeni nu vrea să răspundă de această situație? Câtă lume trebuie să fie umilită de ”așa zișii” medici care au studii medicale, care învață etică profesională și care dau un jurământ?

Chiar este corect că să se întâmple așa ceva? Unde să caut dreptate? Ce fac eu cu copilul meu? De ce asistentele medicale vorbesc și se comportă de parcă ești dator cu ceva în fața lor? Ce fac eu? Unde să mă mai duc?

Mulțumesc pentru posibilitatea de a descrie măcar această situație. Nu vreau să mai treacă și alți copii prin durerea și stresul acesta, prin indiferență medicilor care uită de jurământul depus. Prea multe a îndurat un copil nevinovat!

Update:

Deci acum copilul meu este bine datorită medicilor care au realizat incizia în seară zilei de sâmbătă. Domnul Iurie și doamna Elena, medici chirurgi care au prelucrat și pansat cu suflet și cu bun simt în condițiile corect adaptate pentru așa ceva, în sala de proceduri/operații. Menționez că și sâmbăta, și ieri, și azi nu am contactat cu alți pacienți de la „Valentin Ignatenco”, am intrat pe intrarea special amenajată celor cu boli contagioase, și sâmbătă și luni, și marți medicii și asistentele sau purtat corect cu noi.

Echipa medicală de la spitalul municipal de boli infecțioase pentru copii se atârna corect față de copil. Asistenta medicală de garda de sâmbătă este cea care nu își are locul în sistemul medical…

Mulțumim frumos celor medici care ne susțin și ne ajută să trecem peste această etapă dureroasă. Păcat că se găsește câte unul că chirurgul de duminică, fără pic de empatie fața de pacient.

Suntem bine dar stresul și durerea sufletească este apăsător de dureros. Câți copii trebuie să treacca prin chin și durere că să se ea atitudine????
Dumnezeu are grijă de toți!

–-

Dacă, cumva, vreți să ajutați acest blog, o puteți face pe Patreon. Mulțumiri până la pământ!

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


5 Comments

  • Ana |

    Buna ziua,

    Îmi pare rau ce i s-a întâmplat micuțului. Doar sa va zic ca aceasi reacție copilul meu de 5 ani a dezvoltat, pata roșie pe gât care s-a extins de fata și zona decolteului cu inflamatie extrema și temperatura de 40*C. Înainte sa lăsați medicii sa taie copilul cereti sa ii se faca testul rapid pentru streptococ din gurița. Reacția pe care fiul Dvs a avut-o putea fi de la aceasta bacterie care este contagioasa și care ne tratată revine in forța (la fiul meu a revenit la interval de 2luni; prima oară nu a fost depistat și i-au pus intravenos medicamente); acum o săptămâna aceasi inflamatie extrema și in sfârșit confirmarea cu streptococ: antibiotice și antistaminice. PS: locuim in afara țării și la urgente inafara de poze și ibruprofen nu au făcut; cine a descoperit bacteria a fost pediatrul.
    Sper ca acest msg sa ajungă la Dvs, ca sa nu mai sufere copilul de la atâtea tăieturi, când testarea este rapida și medicamentele asigura refacerea completa

So, what do you think ?