Daily Archives: vineri, august 12, 2022

Vaja Jhashi despre „preluarea afacerilor”, concurenți, cetățenii și cum poți fi parte a Trans-Oil

Aceasta este a doua parte a interviului cu Vaja Jhashi. Vă amintesc ceea ce scriam și în prima parte:

Interviul a fost realizat nu în modul clasic pentru că la oamenii din business orele sunt puse în agendă cu multe săptămâni înainte așa că noi (aici mă refer la mine și persoanele din Trans-Oil care au răspuns la întrebări și au coordonat totul cu dl Vaja Jhashi) am lucrat un pic altfel. Eu am strâns întrebările (ale mele și cei care au scris pe canalul de Telegram) și le-am remis. Ei le-au tradus în engleză. S-a răspuns și pe urmă s-a tradus la persoana a treia pentru a evita unele momente care pot trezi interes din partea unor inși. Și aici fără precizare din partea mea 🙂

Ați fost învinuit de preluarea ilegală a afacerilor atât în Moldova cât și, mai recent, în România. Adrian Porumboiu vă acuză direct de acest fapt. Cum a fost de fapt? continuă lectura


Vaja Jhashi despre relația cu Plahotniuc, a doua identitate și relația cu arabii

Unii comentatori îmi zic că trebuie să dau explicații ce-s cu aceste trei însemnări (de fapt patru or interviul l-am împărțit în 2). Oamenii, și aici nu mă refer doar la acei comentatori, nu cred ceea ce scriam în introducerea din prima însemnare. Dar asta e problema lor 🙂

Interviul a fost realizat nu în modul clasic pentru că la oamenii din business orele sunt puse în agendă cu multe săptămâni înainte așa că noi (aici mă refer la mine și persoanele din Trans-Oil care au răspuns la întrebări și au coordonat totul cu dl Vaja Jhashi) am lucrat un pic altfel. Eu am strâns întrebările (ale mele și cei care au scris pe canalul de Telegram) și le-am remis. Ei le-au tradus în engleză. S-a răspuns și pe urmă s-a tradus la persoana a treia pentru a evita unele momente care pot trezi interes din partea unor inși. Și aici fără precizare din partea mea 🙂

Așadar, să nu mai lungesc vorba, poftim de citiți prima parte a răspunsurilor care sunt legate, într-un fel sau altul, de politica moldovenească.

continuă lectura