fbpx

Vrei probleme? Apucă-te de lucru! // Despre cum cei de la SPIA încurcă polițiștii să lucreze

Înțeleg că e o istorie destul de lungă și că oamenii nu prea au acces la presă pentru că în Moldova, cu părere de rău, majoritatea media îs controlate și nu prea poți ajunge ușor la ele.

Există șanse să fie aceeași schemă ca la Vamă în vara anului trecut așa că dacă cumva, partea care se va simți lezată în însemnare va avea un alt „adevăr”, mă poate găsi liber pe eugeniu/at/luchianiuc.com

Este o istorie lungă și tristă așa că îmi cer iertare dacă vă va răpi mult timp. Vă propun să vă faceți un ceai înainte de a citi totul.

Istoria începe în anul 2013, atunci când, în urma cercetării mai multor cazuri legate de circulație ilegală a drogurilor, au fost reținute un șir de persoane care erau implicate în comercializarea drogurilor. Inclusiv în urma unor percheziții a fost documentată activitatea ilegală a unui traficant de droguri, Iurie Redinschi, care s-a dovedit a fi persoana de încredere a unor angajați ai MAI, atunci a noii instituții formate SPIA, Melnic Ivan a mentorului acestuia, Beschieru Ruslan, dar și Brîneșter Valeriu. În acțiunile de urmărire penală au participat Țurcanu Dorian, Cobîlaș Sergiu, dar și alți angajați ai Direcției antidrog a INI. La acel moment persoanele vizate activau în aceeași secție cu Botezat Veaceslav, polițist care anterior a mai documentat activitatea a unor traficanți de droguri care activau sub protectoratul aceluiași Melnic Ivan. Evident, faptul dat i-a nemulțumit pe Melnic Ivan și Beschieru Ruslan, dar și a aceluiași Redinschi Iurie, care era sigur că are protectori de valoare. Cu atăt mai mult că aceștia la acel moment activau în SPIA, organ împuternicit cu puteri exclusive după reforma MAI din 2013.

Of, reforme, reforme… și toate pe banii UE și care nu au adus la nimic…

Pentru a-și lua revanșa Melnic Ivan de comun cu Brîneșter Valeriu, dar și sub egida lui Beschieru Ruslan care la acel moment avea funcția de Șef de secție în cadrul SPIA, fabrică o cauză penală. Redinschi Iurie cu susținerea lui Melnic Ivan și Brîneșter Valeriu, depune o plîngere la Procuratura sectorului Buiucani, iar de caz se ocupă, procurorul Igor Demciușin. Cauza penală este pornită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (2) lit. c), d) Cod penal (tortură). Culmea, conform ordonanței de pornire, la 10 noiembrie 2014, aproximativ la ora 21:30, Țurcanu Dorian împreună cu un alt angajat al secției antidrog (greșit recunoscut de Redinschi Iurie, dar despre aceasta mai târziu) vin pe adresa de domiciliul a lui Redinschi Iurie, situat în mun. Chișinău, str. Vasile Lupu, având cagule pe cap și pistoale în mână, îi prezintă legitimația de polițist, îl amenință și aplicând forța îi sustrag 20000 lei și lănțișorul din aur de la gât. Orice persoană din domeniu ar zâmbi la acest moment. Cu cagule pe cap și pistoale în mână, dar prezintă legitimația de serviciu. Nici scenariștii de la Hollywood nu ar avea așa fantezie. Din nefericire, Redinschi Iurie la efectuarea prezentării spre recunoaștere nu recunoaște persoana care trebuia (indicată de mentorii săi) și în loc să îl recunoască pe Cobîlaș Sergiu, îl recunoaște pe un alt angajat ai Direcției antidrog :))))

La 05.03.2015 sunt efectuate percheziții în birourile de serviciu și domiciliile a câtorva angajați, dar numai Țurcanu Dorian este reținut. Din fericire în cazul dat justiția își face treaba, căci se dovedește că la momentul săvîrșirii presupusei infracțiuni, Țurcanu Dorian se afla la efectuarea unei percheziții în s. Hulboaca, com. Grătiești. În urma probelor prezentate Țurcanu Dorian a fost eliberat, iar cauza penală clasată. Dar, iarăși straniu că pe numele presupusei părți vătămate nu a fost fost pornit un proces penal pentru darea declarațiilor false sau depunerea unui denunț calomnios. Da, de data aceasta justiția nu și-a făcut treaba, sau poate persoanele vizate s-au străduit, căci, nu puteau permite atragerea la răspundere a persoanei protejate de ei.

În anul 2016, în urma efectuării achțiunilor de urmărire penală pe un caz de comercializare a drogurilor este reținut Boiarschii Alexandru, dar și alți doi complici ai săi. Același Boiarschii Alexandru care este implicat în ”furtul miliardului” conform concluziei din 2010. În cadrul efectuării măsurilor speciale de investigație în cazul dat, sunt fixate întîlniri a lui Boiarschi Alexandru cu Melnic Ivan, dar și colegul acestuia Rusu Dumitru. Fiind fixate și deplasări a lui Boiarschi Alexandru la sediul SPIA, amplasată pe str. Alecsandri, mun. Chișinău, unde la acel moment era amplasat biroul de serviciu a lui Melnic Ivan. Ieșind de pe adresa respectivă, Boiarschi Alexandru se întîlnea cu mai mulți comsumatori de droguri. Fapte care însă în continuare nu au fost luate în considerație de către procuratură. În cadrul perchezițiilor efectuate la Boiarschii Alexandru, sunt depistate CD-uri cu interceptări a convobirilor telefonice, efectuate de către Melnic Ivan, în cadrul unor cauze penale. Boiarschii Alexandru, fiind audiat în calitate de învinuit povestește cu lux de amănunte despre mai multe ilegalități comise de Melnic Ivan, dar și de alți prieteni ai acestuia. În cadrul grupului de lucru format pe lîngă Procuratura Anticorupţie, ca urmare a probelor acumulate, au fost dispuse efectuarea percheziţiilor şi reţinerea a doi angajaţi SPIA a MAI: Melnic Ivan şi Rusu Dumitru, persoane care îi trasmiteau drogurile pentru realizare în continuare lui Boiarschii Alexandru.

Persoanele menţionate au fost puse sub învinuire de către Procurorul în Procuratura Anticorupţie, Statnîi Roman, fiind aplicată în privinţa acestora prin încheierea Judecătoriei Chişinău, măsură preventivă sub formă de arest preventive pe un termen de 30 zile. Însă, supriză, după 20 de zile, Morari Viorel face o ședință de lucru pe cauza dată și adună toți membrii grupului de lucru. Toți membrii am în vedere polițiști, căci procurori și angajați ai CNA care făceau parte din grupul de lucru nu au fost invitați. Scopul fiind doar de a închide gurile polițiștilor, căci, soarta dosarului era deja decisă de Statnîi și Morari. În cadrul ședinței, Morari Viorel, într-o manieră de sarcasm, pune o foie pe masă și solicită tuturor membrilor grupului de lucru să scrie pe foaie dacă aceștia au careva probe suplimentare asupra vinovăției lui Melnic Ivan. Evident că la acel moment deja nu mai era posibil de acumulat și alte probe, iar ședința respectivă a fost pentru a le arăta locul lor, polițiștilor. În finalul ședinței Morari Viorel spune că Melnic Ivan va fi scos de sub urmărire penală și atenție ”De azi înainte uitați prin părți și în urmă, căci, SPIA va dori să se răzbune”. Cuvintele lui Morari au fost prolifice, iar răzbunările urmau să apară. Totuși în privința lui Melnic Ivan este transmisă o cauză penală în judecată, pentru abuz de putere și violarea vieții personale, care însă pînă la ziua de azi nu are o decizie definitivă, fiind tergiversată în instanța de judecată. Necătînd la faptul dat Melnic Ivan activează în continuare în SPIA, organ care trebuie să se ocupe de control al activității polițiștilor. Un penal care trebuie să scoată la iveală ilegalitățile altora, nu prea sună bine, așa-i? Mai interesant este faptul că conform legii privind secretul de stat, acesta nu putea primi acces la secret de stat, cum atunci el activează ca ofițer de investigații, rămâne o enigmă. Dar suprizele nu se opresc aici, Melniv Ivan a izbutit să primească și grad de comisar principal (locotenent colonel), probabil pentru merite deosebite. Or, legile care reglementează activitatea MAI nu ar permite angajaților cu dosare penale să primească grade militare.

Iată așa se vindeau drogurile în Chișinău:

Și dacă nu vă e de ajuns video poftim și stenograma:

Și poftim și o parte din investigația cum el scotea pachete din MAI:

Ca să nu cânte unii despre faptul că Melnic Ivan nu are nimic cu acest Boiarschi, vă propun să analizați atent declarația de avere a acestuia din anul 2019. O găsiți acolo pe soția domnului despre care am tot scris:

Primul dosar al răzbunării.

În iarna anului 2019, la un loc de comercializare a drogurilor este stopat Lăzărescu Veaceslav, cunoscut ca fiind implicat în circuitul ilegal de droguri. Cel din urmă opune rezistență, intră în conflict cu oamenii legii. Ulterior acesta a este atras la răspundere conform art. 85 Cod contravențional. În cele din urmă, o prietenă a soției acestuia fiind în relații cu Beschieru Ruslan, acesta ajunge la SPIA, unde este convins să depună un denunț în privința angajaților IP Botanica inițial pentru tortură. Însă văzând că acesta fapt nu are sorț de izbândă, găsesc o altă cale de răzbunare. Primesc un denunț pe faptul unei presupuse extorcări de mijloace bănești în proporții deosebit de mari, care ar fi avut loc încă în anul 2014. Pe faptul dat de către Secția de urmărire penală a SPIA este pornită o cauză penală de către Procuratura Anticorupție, unde angajații de poliție au fost audiați și scoși de sub urmărire penală, la fel din lipsa elementelor infracțiunii. Anterior cu puțin timp denunțului lui Lăzărescu Veaceslav, a fost depus în aceiași instituție a SPIA un alt denunț primar pe același fapte de către soția ultimului, ceea ce demonstrează că inițial acesta nu a dorit să depună un astfel de denunț, ci doar după influența angajaților SPIA. Schema de a porni dosare pe baza declarațiilor la persoane anterior documentate pentru ilegalități și care evident au dorința de a se răzbuna ia amploare.

Cum e să fii investigator sub acoperire și să fii reținut pe baza declarațiilor persoanei pe care ai documentat-o.

În data de 14 ianuarie 2021, la ușa ofițerului de investigații, Artiom Popovici au bătut angajați ai SPIA, care au venit să facă percheziții, într-un dosar de presupusă pretindere a mijloacelor bănești. Interesant este faptul că denunțător era o persoană de la care acesta fiind sub acoperire a procurat droguri, documentînd astfel activitatea criminală a acesteia. E bine să fii investigator sub acoperire, sau poate o să mai dorească vreun angajat al poliției să facă investigare sub acoperire, nu cred că mulți. În urma perchezițiilor, în cadrul căror a fost ridicat doar telefonul mobil, Artiom Popovici este reținut. Temei pentru reținere au servit declarațiile lui Țurcan Silvia, condamnată la 4 ani și 8 luni de pușcărie, în dosarul, în care ofițerul a fost investigator sub acoperire. Sigur că aceasta a prins pică pe ofițer, doar anume activitatea cu brio al acestuia au adus-o la pușcărie. Dacă să vorbim în termenii legii, temei în sine pentru reținere nu exista, căci în declarațiile sale aceasta nu indica direct la careva acțiuni ilegale ale lui Popovici Artiom, dar pentru SPIA și procurorul de mână al acestora, Șlicari Ion, acesta fapt nu contează. Scopul era să arate celorlalți ofițeri vizați, Victor Godonoagă, Botezat Veaceslav, Cobîlaș Sergiu și Țurcanu Dorian, ce se va întâmpla cu ei.

Procurorul Șlicari Ion, făcut mare erou de unii jurnaliști, dar care de fapt urmărea scopuri personale. Să vorbim puțin despre acesta, a fost angajat în organele procuraturii în anul 2018, iar de atunci a reușit să activeze la Procuratura Anticorpupție, PCCOCS, Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana și în final Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Principal. Cam multe locuri pentru doi ani, sau poate are protectori influenți. Tot acesta în anul 2019 îl mai amenința pe Victor Godonoagă și restul colegilor săi cu pornirea cauzelor penale. Dacă apare întrebarea care e cauza, răspunsul e simplu – ”Cherche la femme”. Cuvintele despre pornirea cauzelor penale au fost spuse de Șlicari Ion unei prietene comune cu ofițerii vizați. Adică, prietenă pentru ofițeri, pentru Șlicari Ion, era ceva mai mult, sau și este de fapt. Motivul răzbunării aestuia a fost simpla gelozie. A durat de fapt mai mult de un an pînă i-a reușit să pornească dosare, dosare legate cu ață, bazate doar pe declarațiile a două persoane avctivitatea cărora a fost documentată de ofițerii vizați, una fiind condamnată la pușcărie, iar altă presupusă victimă a izbutit să scape de pedeapsă și nu fără ajutorul procurorului Șlicari Ion. Dosarul pornit pe Kulchitsky Andrei pentru punerea în circulație a banilor falși, dacă mai precis 1300 $, a ajuns pe masa lui Șlicari Ion, unde a fost și clasat, probabil în schimbul a declarațiilor împotriva ofițerilor de la Botanica. Da, dar de unde au ajuns să lucreze SPIA cu procurorul Șlicari Ion. Cum îi face observații des șeful ultimului, acesta veșnic stă la cafea cu angajații SPIA. Da, aceștia s-au făcut prieteni la cataramă, iar i-a unit pe ei dorința de a se răzbuna pe aceleași persoane.

Pentru realizarea planurilor sale, în grupul de lucru sunt incluși doi ofițeri din cadrul SPIA, Balagula Vladimir și Drozdov Valeriu. Ultimul apare pe rețele de socializare în fotografii alături de același Melnic Ivan.

Tot Drozdov Valeriu depune un raport prin care solicită efectuarea perchezițiilor la domiciliile și birourile de serviciu, dar atenție nu solicită efectuarea acestora imediat. Dar procurorul Șlicari Ion, probabil necitind emite ordonanțe de efectuare a perchezițiilor care nu suferă amînare, fără a le autoriza la judecător. Doar, el este legea în stat și el decide de unul singur ce trebuie de făcut, puterea în mîinile lui și legea nu are valoare. Nu o să vorbim de partea legală, dar putem menționa că avut suficient timp și posbilități să respecte legea, dar lui asat nu îi trebuie, el e legea. Sfidînd prevederile legislație și urmărind un scop determinat, de a reține măcar pentru 72 ore, ei purced la efectuarea unor percheziții în birourile de serviciu a angajaților vizați. Dar mia interesant că se deplasează pe la domiciliile acestora, unde într-un caz deteriorează ușa unui vecin, încurcînd probabil apartamentele, închid apa de la apartamente, sting și aprind energia electrică dar și demonstrativ fac dezordine prin scările blocurilor. Aceștia nu se opresc la deteriorări de uși și bocăneală cu picioarele în acestea, speriind astfel copii mici care se aflau prin apartamente dar și vecini. La ușa lui Cobîlaș Sergiu ei încearcă din răsputeri să deterioreze ușa, iar văzînd că nimeni nu le deschide, cunoscînd cu certitudine că ultimul are trei copii gemeni cu vârsta de 2 ani, deconectează electricitatea, astfel fiind deconectată și căldura. Serios, pe timp de iarnă, fără căldură, trei copii gemeni de 2 anișori, nu poți numi asta lipsă de bun simț, cred că mai degrabă infracțiune. Scopul, torturarea rudelor și familiilor angajaților care le-au trecut calea.

Revenim la reținerea investigatorului sub acoperire. Procurorul Șlicari Ion, indică în procesul de reținere ora reținerii eronată, având scop de a avea mia mult timp pentru a depune un demers la judecătorul de instrucție pentru arestarea acestuia. Sau poate că dorea ca demersul să fie examinat sâmbătă, zi de odihnă, fără mulți ochi. Sîmbătă, data de 16.01.2021 ora 09:03 acesta depune un demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv. Puțin peste termenul prevăzut de lege, căci, el era obligat să depună demersul pînă la ora 07:59, ora reținerii de facto, constată de judecătorul Dorin Munteanu. Însă, tot acest judecător, probabil influențat de anumite persoane, constatînd că poate fi un caz de răzbunare și atenție că demersul a fost depus peste ora permisă de lege, îi aplică lui Popovici Artiom, arest preventiv pentru 15 zile. Ulterior, Curtea de Apel va constata că încheierea de arestare este una ilegală. Da, miroase a reținere și arestare ilegală, dar lăsăm organele procuraturii să se expună, căci, pe acesta fapt a fost depusă o plângere.

Scopul principal al relatării acestor fapte de către polițiștii de la antidrog este dorința nu doar de a explica ce s-a întâmplat și ca cei vinovați să răspundă pentru acțiunile sale dar și prevenirea unor astfel de răzbunări din partea SPIA pe viitor.

Se creează impresia că scopul acestor acțiuni ale celor de la SPIA nu este doar răzbunarea în sine dar și dorința de a scăpa de polișiltii incomozi care rețin comercianții de droguri a căror protecție este asigurată de unii angajați la SPIA.

E trist să încerci să demonstrezi că albul e alb atunci când cei ce dețin puterea grație corupției, demonstrează oricând că albul e negru cât ai clipi din ochi.

Sănătate și minte!

Comentarii

comentarii


So, what do you think ?