fbpx

„La Mulți Ani” de Coronavirus! // jurnalul unei domnișoare bolnave de COVID :(

Înainte ca să mă apuc de scris articolul, am răspuns la toate mesajele de felicitare pe care le-am primit ieri. Bună ziua, numele meu este Simona Chitoroaga și ieri am împlinit 24 de ani.

Atâtea urări de sănătate câte am primit ieri, cred că nu am primit niciodată, în mod special, imunitate, să trec de “beleaua” aceasta și, citez, “La Mulți Ani de Coronavirus!”. Am apreciat mult de tot că felicitările nu au fost de un copy/paste și oamenii și-au luat din timp să mă felicite creativ și la subiect. Lucrul pe care nu l-au știut niciunul din ei, însă, e că eu îmi sărbătoresc ziua de naștere în pat, auto-izolându-mă de lume și de familia mea, că în loc de șampanie beau ceai și sirop de tuse, iar în loc de prăjituri mănânc… defapt nici nu mai știu ce să mănânc pentru că de câteva zile nu mai simt nici gust și nici miros.

Primele simptome de COVID mi-au apărut luni, 8 iunie. În dimineața lui 10 iunie am dat testul și seara am primit confirmarea prezenței virusului în organism. Vreau să zic că la sigur au fost cazuri în care oamenii primeau diagnoze mult mai grave și reacționau totuși mai lejer, mai calm și mai adecvat. Eram sigură că rezultatul va fi negativ, iar testul l-am făcut doar ca să îmi hrănesc paranoia și liniștea sufletească.

“N-are de unde… am respectat toate regulile și normele impuse, ba mai mult, am educat cum am putut și lumea din jur să facă la fel! Mască am purtat, am uscat și sufletul din pielea de pe mâini cu săpun și dezinfectant. Stai că am fost de 2-3 ori la birou, dar din nou, respectând normele… poate în parc? Dar merg singură și nu m-am mai salutat cu nimeni de mai mult de o săptămână. Deci no, n-are de unde! Mai ales, cum spune mama: Зараза к заразе не прилипает. Cât e ora? 4? În două ore o să vină și rezultatul negativ!” – toată ziua de 10 iunie a fost asimptomatică cu excepția unei ușoare oboseli și o și mai ușoare tuse. Până a bătut ceasul ora șase, eram deja 99% sigură că m-am speriat degeaba și că nu e este prima dată când paranoia îmi scrie scenarii de horror.

Eu sunt în a 6-a zi de auto-izolare, pe foaie – în a 3-a. Și mă gândesc la fiecare ieșire din casă în ultimele 2 săptămâni și nu înțeleg unde m-am molipsit sau cine a fost atât de generos cu mine; mă gândesc la acel minunat înghisuit cinema din Valea Trandafirilor pe care l-am văzut la alții în postări… atât de înghisuită era lumea, încât sunt sigură că era un film de excepție, pe care nu îl poți găsi efectiv nici pe la TV, nici pe online. Îmi pare rău că nu m-am dus și eu, părea distractiv. Mă gândesc la incredibilul salon de frumusețe care m-a avut drept client fidel atâta timp și ce deservire de calitate mi-a oferit, până nu s-au deschis ilegal, nu le-am sunat să îmi iau banii înapoi pentru procedurile achitate din martie și nu le-am spus că nu este deloc ok ce fac. Și să nu uităm de genialul lider de opinie care a lăudat Suedia si Belarusul pentru lipsa lor de acțiuni împotriva COVID despre care tot am vorbit public.

Of, mă mai gândesc la toate conversațiile private sau publice pe care le-am avut în care încercam cum pot să explic lumii că se joacă, cu focul și că iresponsabilitatea lor o să molipsească un om responsabil. Vorba filmului: Oh irony, you fickle queen! Și mă mai gândesc la toate discuțiile la telefon pe care le-am avut cu prieteni care nu își văd părinții doctori, cu nanu care m-a sunat ieri să mă felicite, dar a izbucnit în plâns pentru că știe realitatea virusului… la multe mă gândesc.

Eu am noroc, dacă îl pot numi așa. M-am ales cu o formă extrem de ușoară de COVID, aproape asimptomatică. O să folosesc auto-izolarea drept
un lux pentru a medita, a citi și privi lucruri interesante (că 3 luni de carantină n-o fost destul, știți), dar sunt sigură că sunt cazuri în care uniii, poate chiar mai responsabili decât mine, stau și se gândesc de unde naibii au prins virusul. Pentru că numărul de ignoranți și iresponsabili care se duc pe la cinema, piața centrală (că acolo îs cele mai bune produse din țară, frate!), stau nas în nas pe la supermarket, se pupă și se îmbrățișează prin parcuri și multe altele, crește tragic de repede. Numărul de statusuri și comentarii despre cum că statisticile sunt eronate și exagerate crește și mai repede. Numărul de (vorba rusului: не побоюсь этого слова) proști care ignoră realitatea și pericolul acestui virus nu crește; el zboară.

1. Da, statisticele pe care noi le primim în fiecare zi sunt probabil greșite. Părerea mea – numărul de cazuri este defapt mult mai mare. E an electoral totuși.
2. În caz că vă spune cineva că are COVID, nu îl întrebați mama măsii de unde și cum. Omul nu are de unde să știe.
3. Dacă tot vreți să glumiți despre COVID, asigurați-vă că nu o faceți cu prost gust.
4. În caz că ai tu COVID, decât dacă ai fost un iresponsabil, nu are de ce să îți fie rușine.
Nu ai omorât pe nimeni. Mă rog, decât dacă ai fost un iresponsabil.
5. În caz că ești unul dintre cei din categoriile enumerate mai sus (iresponsabili,
ignoranți, proști), șansele că duci inconștient pe mâinele tale viața altcuiva sunt
foarte mari.
6. Vorba unui medic: “Voi înțelegeți că nu o să aveți locuri în spitale?”
7. Vorba unui altui medic (despre aglomerația din Piața Centrală): “Noi deja am obosit.
Fiindca voua nu va pasa. Da’ noi nu va suntem datori sa va vinam si sa va dam cu
bita in cap ca sa aveti grija de sanatatea VOASTRA. Un doctor dezamagit.”
8. După ce am postat pe contul meu imaginile de la cinemaua în cauză, o urmăritoare
de-a mea i-a contactat și a primit răspunsul următor:

Cum s’va spun…

9. Pentru cei care nu cred în Moș Crăciun, dar cred în teorii conspiraționale cum că uite, a murit unu’ de cancer și tot COVID scrie în certificat, vă invit la o lectură adițională.

Un mic update de la Simona:

Iată video, dar eu l-am editat:

Comentarii

comentarii


2 Comments

  • Lisnic Eugeniu |

    Mesajul e bun, ii doresc „La mulți ani” autoarei, mi-ar fi plăcut să știu cum trece ea prin aceasta perioadă, cum se simte. Iar la final: „Totul va fi bine” și să dansăm la aniversarea de 90 de ani 😉

  • prichindel |

    La cat sunt de infuriat pe cei care nu cred in COVID, parca vad ca, in pofida autoizolarii (practic totale) cu familia in casa, o sa ajung undeva ca si autoarea textului in cauza.
    Pentru ca asa e viata, iti face mereu in ciuda mai tare.
    Pacat de lucratorii medicali care au pierdut viata salvand alte vieti afectate de porcaria asta.
    Pacat de cei care mai lucreaza si sunt nevoiti sa-i intubeze pe alti „necredinciosi” carora nici nu mai are sens sa le zici „ti-am spus!”
    Pacat…

So, what do you think ?