O lună în urmă scriam că cei de la Viorica Cosmetic sunt trișori și că, deși au stocul plin, creează criză artificială. După asta s-au aprins mulți pe acolo, iar o angajată de-a lor, după ce nu a reușit să dea de mine în messenger (mesajul se duse în spam) o „gruzea” pe Mihaela că eu n-am dreptat. Mă irită astfel de tipese, dar îi voi spune la vară personal ce cred despre asta. Tot atunci o secretară îmi scrisese nu-ș ce mail pe care l-am marcat ca spam or nici măcar un pic de gramatică nu știe.
Tot atunci, Ana-Maria Lopatenco-Grosu, Manager Coordonator Export la Viorica Cosmetic a scris următorul status pe facebook:
Peste câteva ore l-a șters, dar eu am reușit să fac screen-uri, mai ales că câțiva argați m-au insultat pe acolo prin comentarii.
Așadar, în acest status scris de ea erau niște numere de telefon. Pe unul din acesta a sunat pătimitul postării de azi, să-l numim generic Lionel. Abia ieri, la peste o lună de la cerere, a fost contactat de un oarecare Maxim care s-a prezentat drept agent vânzări al Viorica Cosmetic:
Lionel a lăsat comandă de 5 litri de Gel Antibacterian. Special am pus aldin pentru că este foarte important acest moment în toată acestă istorie. Maxim l-a anunțat că a apărut în stoc și că poate veni să-l ia. Lionel a anunțat că are nevoie și de factură la care Maxim a răspuns afirmativ. Totodată îl anunță că îi va da un mail pe care să transmită rechizitele.
Azi de dimineață Lionel a primit un mesaj de la Maxim în care i-a fost comunicată adresa:
Ajuns la Viorica Cosmetic, Lionel parchează și îl sună pe Maxim. Maxim din start l-a anunțat că nu e posibil de achitat cu cardul. Lionel i-a propus să intre în magazinul lor, să achite cu cardul și pe urmă să vină după factură. Maxim i-a replicat că nu e posibil, magazinul e altă companie. A cotrobăit sărmanul Lionel și a găsit acei 365 de lei. Maxim îi zice că în 5 minute vine jos în hol.
Moment lirit și epic cum îi place să zică lui Grișa, fin-miu:
Lionel a intrat în holul Viorica Cosmetic, cu mască, mâinile și le-a dat cu gel antibacterian de la intrare. Foarte rapid de el se apropie paznicul și a început să-l înjure că stă în hol. Chipurile acolo sunt camere și pe el îl vor „freca” că sunt oameni și că Lionel trebuie să părăsească incinta. Dar afară era vânt și frig. Lionel încearcă să-l calmeze că are mănuși și mască, paznicul nu dă înapoi. A zis că apasă pe buton să vină să-l scoată cu forța. Lionel a băgat capul în telefon și i-a dat pace paznicului să urle.
Peste 40 de minute de așteptare, Lionel îl sună pe Maxim și-l întreabă ce se aude cu factura. El răspunde că e gata dar persoana care trebuie să semneze nu este, chipurile e în ședință blablabla. Mai trec 20 de minute și apare Maxim cu factura. Îl trimite să-și ia produsul la depozit. Lionel urcă în mașină, se duce la depozit dar acolo nu-i depozitarul. În birou unde se dă marfa stau 2 fete. Le roagă se semneze ele dar ele refuză să o facă fără depozitar și îi spun să aștepte. Lionel s-a rățoit un pic iar una din ele s-a dus în depozit și a venit cu… atenție, 5 litri de Lichid Antibacterian, nu Gel 🙁 Maxim, în loc să scrie în factură Gel a scris Lichid, deși anume de Gel are nevoie.
L-a sunat din nou pe Maxim să-i spună două dulci și că a încurcat. Acela îi spune că acuș se uită dacă este în bază să schimbe factura. Între timp Lionel întreabă fetele dacă au Gel de 5 litri și dacă prețul e identic. Ele spun că este, dar ele nu i-l pot elibera pentru că nu pot schimba factura, cei de sus trebuie să o facă. Lionel îl sună din nou pe Maxim, acela a răspuns abia după al 3-lea apel și îl anunță că Gel nu este în bază 🙂 Asta deși depozitarul spune că este.
Lionel revine astfel la oficiul central ca să fie anulată factura. Maxim coboară și, în loc să-și ceară scuze, îndrugă permanent că „Așa e situația”. După asta se îndreaptă spre o Skoda din care iese Eugen Carpov și îi dă lui Maxim 350 de lei pe care trebuie să-i dea înapoi cu tot cu factura anulată:
Întrebat de ce a luat cash-ul de la cineva din mașină, Maxim a bâlbâit ceva de tipul că în casă nu mai erau bani 🙂
Cam asta e istoria tristă de la Viorica Cosmetic de azi.
Pentru ca dovezile să fie și mai clare, poftim factura anulată și aceeași factură, trimisă pe Viber, de Maxim, dar de pe alt număr deja.
Concluziile le faceți singuri. Eu și așa am obosit descriind toată situația în care a ajuns azi sărmanul Lionel 🙁
Comentarii
Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.
So, what do you think ?