fbpx

Maia Sandu pierde, și nu doar alegerile la Hâncești

Astăzi îs alegeri la Hâncești. Va câștiga Cobzac sau Gațcan. Sigur nu va câștiga exMinistra din partea partidului #neDA, candidata actuală din partea #pas, Olesea Stamate. Risc să vă amintesc că anume ea este ministra care a anulat concursul pentru funcția de Procuror General, și totodată, este fiica lui Vladimir Covali, avocatul „șoferiței Porsche”.

Acest fapt este evident de minim 2 săptămâni. Nu poți lupta împotriva lui Cobzac și Botnari la Hâncești. Eu nu știu dacă primarul de Hâncești, cel care a fost ales anul trecut câștigător în circumscripție l-a susținut deschis pe Gațcan, dar sunt sigur că toți în raion știu că așa e. Și majoritatea celor care l-au votat pe cel care a ales Hânceștiul în loc de Parlament, vor vota cu Gațcan.

Dar însemnarea nu e despre câștigător ci despre marele perdant al acestor alegeri, adică marea perdantă – Maia Sandu.

Maia Sandu a pierdut la început prin faptul că a băgat un candidat neddiscutat cu Năstase, chiar dacă anume el a pus-o pe Stamate ministră la justiție. #neDA au venit cu un candidat iar #pas cu altul. Asta a cauzat o neclaritate în rândul alegătorilor. Pe urmă, după ce a apărut Stamate în cursă, cei de la Hâncești l-au delegat pe Cobzac. I-au dat afară din partid. Și pe ei și pe Cobzac.

După asta pe parcursul la toată campania electorală maiașii au turnat zoi peste Cobzac. În loc să lupte cu reprezentantul psrm ei îl înfundau pe fostul lor coleg.

Ultima bătălie s-a dat chiar la începutul săptămânii curente când în luptă cu Cobzac a ieșit însuși Maia Sandu care a declarat că el trebuie să se retragă în favoarea Olesei Stamate.

Credeam că asta e ultima greșeală a Maiei dar nu a fost să fie.

Ieri a fost anunțat primul caz de transmitere locală a COVIȚ-19. Maia, dacă ar fi avut un pic de luciditate politică și consilieri sănătoși la cap și neafumați, ar fi ieșit live la poporul său facebookist și ar fi cerut răspicat anularea alegerilor din Hâncești și instituirea codului roșu în țară și închiderea Republicii Moldova pe carantin.

Nu a făcut nici măcar asta.

Ea încă speră că Stamate va câștiga. Dar, de fapt, a pierdut Maia. Și nu doar Hânceștiul.

Aveți grijă de voi și de sănătatea voastră!

Comentarii

comentarii


So, what do you think ?