Un polițist-macaronar, cumătru cu ministrul, pus șef peste toată proprietatea publică a Moldovei // #Documente

Cum s-a început săptămâna la voi? Tot ok? Vii, sănătoși?

După cum vă promiteam vineri, începem o mică serie de însemnări pentru a vă arăta, pe lung, despre activitatea organului abilitat în administrarea și deetatizarea proprietății publice care la moment este Agenția Proprietății Publice (APP).

Valoarea nominală de bilanț al patrimoniului public al APP, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2019 constituia 14,004 miliarde de lei! Asta e valoarea nominală, valoarea de piață este mult mai mare de fapt. În mod normal, bunurile cu așa valoarea considerabilă pentru statul RM trebuie să fie gestionată de către o persoană pregătită, competentă, integră și bine remunerată (plătită).

De fapt, în conformitate cu prevederile art.7 alin (2) al Legii 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice Organul abilitat cu administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice a statului este Agenţia Proprietăţii Publice. După schimbarea puterii, în iunie anului 2019, la inițiativa Ministrului Economiei și Infrastructurii Vadim Brânzan, APP a trecut din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii 🙂

Pe 18 iulie 2019, 3 luni în urmă, în locul lui Baldovici la APP a fost adus cumătrul ministrului Brânzan – Eugeniu Moraru.

Cînd a fost prezentat colectivului, Vadim Brânzan a spus că „Eugeniu Moraru și-a început cariera în organele de drept, în perioada 2003-2015 a lucrat în cadrul MAI. Din 2015 până în prezent a lucrat în calitate de manager de criză, restructurând companii din sectorul privat. Totodată, Vadim Brânzan a menționăt că, cumătrului lui, Eugeniu Moraru, ca combinație de polițist și manageri anticriza este cea mai potrivită, deoarece la APP sunt foarte multe scheme, care trebuie să fie lichidate”. Asta e citat de pe site.

Poate și sună interesant, unii chiar au crezut că, a activat la corporații, holdinguri cu nume la nivel mondial, au scos din criza companii, a salvat operativ din faliment, a achitat salarii la zeci de mii de oameni, etc.

Totul arată de fapt altfel. Ciuvacul a fost „manager de criză” cu salariu oficial de 80000 de lei. Asta dacă împărțim 64 de mii la 6 luni cât a lucrat la Megavil SRL.

Compania respectivă a fost creată la data 10.09.2004 cu adresa juridică într-un apartament amplasat pe Drăgan Maria, 36/1 și este distribuitor al producției „Rolton” (macaroane), „Ulker” (biscuiți) și alte produse alimentare.

Deci, un polițist macaronar care lucra drept „anticriză” la rollton 🙁 pus șef pe toată proprietatea publică.

Și acum, tradițional, câteva întrebări legate de APP și activitatea (inactivitatea) conducerii agenției:

1. În administrarea APP sunt 218 entități, 146 întreprinderi de stat și 72 societăți pe acțiuni cu cota statului.

37 entități din cele enumerate sunt în proces de insolvabilitate care au în gestiune bunurile statului: mii de hectare de terenuri incluse în legea 668/1995, clădiri și alte bunuri. Acest domeniu fiind un cîmp de luptă pentru un adevărați manageri anticriză, nici la una din întreprinderi în proces de insolvabilitate nu a fost delegat Reprezentantul debitorului în proces de insolvabilitate, ceea ce prevede legea 149/2012. Partea proastă e alta – nu există specialiști în acest domeniu în agenție 🙁 De ce nu sunt angajați oameni competenți? (Poate pentru că nu trebuiesc nimănui, de altfel ar șuiera presa de incompetența conducerii APP și implicit MEI?)

2. Terenurile incluse în anexa la Legea 668/1998 sunt utilizate ilegal de către persoane private şi insuşite prin scheme frauduloase. Astfel, 21 860,55 ha din anexa la Legea 668/1998 nu au nici o strategie de administrare. Un simplu calcul arată că, 21860,55 ha*100 euro/an = 2 186 055 euro, sau 42,4 mil lei constituie venit ratat, care nu ajunge la bugetul de stat, care poate fi direcționat pentru majorarea salariilor, pensiilor modernizarea școlilor, grădinițelor, etc. Cine răspunde pentru tot venitul ratat de către APP?

3. De la utilizarea Bazinelor acvatice circa 30 de unități (iazuri) și terenurilor sub iazuri, statul nu obține nimic! De exemplu, se dă în arenda digul de la un iaz la un preț de 8544 lei pe an, și persoana care luat în chirie digul utilizează terenul împreuna cu iazul cu suprafața de 170 de ha. În unele cazuri în general nu au fost încheiate contracte, acorduri adiționale, actele de predare-primire, care servesc temei pentru priceperea chiriei și alte încălcări despre care a fost informată conducerea APP. Întrebarea e simplă: de ce nu se reziliază contractele și nu se organizează concursruri transparente și corecte pentru gestionarea în mod corespunzător și convenabil a proprietății statului și implicit a cetățenilor?

Ministrul-cumătru a promis că „polițistul anti-criză” se va apuca de restructurat companiile din sectorul de stat. Doar că, portivit articolului 12(1) din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat, APP împreună cu MEI trebuie să reorganizeze întreprinderile de stat în alte forme juridice de organizare până la data de 23 noiembrie 2019 🙂

A rămas o lună și jumătate. Vom urmări cu atenție acest proces 🙂 Asta dacă va mai rămâne la conducere ministrul după alegerile locale și nu va fi trimis la plimbare cu tot cu asistenta/prietena/con…. lui la plimbare, înapoi în compania inexistentă din America.

O săptămână frumoasă să aveți iar celor de la APP un mic salut și să ne viziteze și mâine. La aceeași oră 🙂

Comentarii

comentarii


So, what do you think ?