Pe Chiril Moțpan limba-l duce pe dinainte // El are întrebări la Dodon și Maia Sandu :)

Văd că președintele a anunțat că resemnarea acordului politic între cei de la PSRM și ACUM este pe ultima sută de metri. El asta a declarat la Ședința Consiliului Național de Securitate la care, la doar doi metri de el stătea (a se citi – dormea) Chiril Moțpan, șeful pe comisia securitate și apărare din Parlamentul Republicii Moldova.

Acest deputat țopist, luni, pe 12 august 2019, a avut o întâlnire cu locuitorii din satul Stoianovca din raionul Cantemir:

El acolo, cum îi șade bine unui fute-vânt care toată viața a dat cu limba a vorbit despre multe. Eu vă prezint trei extrase din acea discuție.

Primul extras este despre vizita lui Slusari la moscova în componența delegației moldave. Chipurile acolo Slusari a grăit cu medvedev. Tot în acest fragment el zice că Dodon face totul de capul lui:

După asta el trece la colega sa din blocul ACUM, Maia Sandu, cea către care, crede el, majoritatea au zeci de întrebări:

Măcar bine că nu a numit-o „oaie” cum a făcut cândva Slusari.

Și pe final el are întrebări la finanțarea lui Dodon. Nu-i place că acela are billboard-uri peste tot:

Domnule Moțpan, de ce nu l-ați întrebat asta pe Dodon astăzi, la ședința Consiliului Superior de Securitate?

Și celelalte întrebări puteați să i le adresați. Că mi-i cam lene acum să montez totul.

Sau așa și nu a crescut ceva ce trebuia să crească? Sau poate nu are unde crește?

Țin minte cum la prima lecție de la facultate ne-ați povestit cum v-ați clarificat cu Natalia Cheptine, cea, despre care spuneați că este înfumurată și i-a adresat pretenții cuiva din rudele dvs.

Bărbat al neamului #nna.

Comentarii

comentarii


So, what do you think ?