fbpx

Crama Tudor // #DrumulVinului

După Crama Mircești am ajuns în satul Sadova din raionul Călărași. De 5 ani nu am fost în satul de baștină al Președintelui 🙂

De data asta am ajuns direct în beci la dl Tudor Aghenie, omul care stă în spatele Cramei Tudor. Și da, repet, am ajuns direct în beci. El, iernile, atâta timp cât se termina lucrul în câmp, săpa beciul. Acum în catacombele lui sunt depozitate câteva mii de sticle de vin:

După ce am ieșit din beci am trecut pe lângă o masă pe care erau câteva felii de pâine, dulceață de gutui și nuci. Delicatețe rară, vă spun eu, gustați, nu veți regreta!

În drum spre podgorii ne-am oprit în vârf să facem imagini la sat și pe urmă am mers la ceea ce ei numesc „Coliba”. Este un complex de odihnă din două clădiri dintre care în una sunt două camere țărănești la etaj, iar la parter este cantina de vară și un cuptor. A doua clădire este în construcție dar la parter deja este amenajată o terasă. Acolo am gustat zeamă cu leuștean făcută de dna Galina Aghenie, femeia care îl „rabdă” cum spune dl Tudor și căreia îi e frică zi de zi să nu cadă casa din cauza galeriilor subterane 🙂

Interviu live cu dl Tudor Aghenie a fost realizat la „Coliba” din podgorii:

După Crama Tudor, deja cu reținere, am pornit pe dealuri și coclăuri spre Crama Tronciu.

Vedeți și:

Prima zi din #DrumulVinului văzută de Constanța

#DrumulVinului este posibil grație suportului din partea Proiectului de Competitivitate în Moldova și Asociației Naționale a Turismului Receptor finanțate de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională și Guvernul Suediei.

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?