fbpx

Angajații SIS sunt gata să decreteze grevă generală …

Această însemnare se dedică celor doi inși care mi-au scris în privat că-s vândut și unui ins care se crede ”pup zemli” și care și-a permis să mă șantajeze, tot în privat (asta după live-ul de duminică).

Duminică spuneam că Gheorghe Balan, fostul șef pe reintegrare, este unul din candidații la șefia SIS. La fel ca și Jizdan, Chetraru și Cavcaliuc. Asta după ce, SIS-ul ”blestemat” a ajuns să fie o instituție de care toți fug ca dracul de tămâie. Iar acei care nu fug, alde Alexandru Balan (actualul vice) au divergențe de conlucrare cu direcții întregi din serviciu care depun petiții colective contra acestuia din urmă.

Hai să-i luăm pe rând la ”puricat” pe candidați.

Cavcaliuc. El nu prea vrea. Zvonistica descifrată îl vede în fruntea MAI dar fără Jizdan și Pânzari în sistem.

Chetraru. Ar fi o idee bună dar probabil nu e potrivit unor cercuri. De altfel ar fi fost numit din start șef la SIS.

Jizdan. Nu-i deloc o idee rea doar că el nu vrea să ”kidanească” MAI-ul.

Balan. Dacă vine el e pizdeț. Și explic pe scurt de ce celor trei ”inși” pentru care scriu această însemnare. Pentru că omul ăsta nu a făcut nimic în viață în afară de a tăvăli caloșii prin comisii diferite. Și a umbla pe la beții în #transnistria. Și a asculta de orice cuvânt a lui Solonenco care, chipurile, l-a ajutat pe tatsu în viață. Dacă vreți opinia despre el, întrebați-o pe dna Ștanski/Șevciuc.

Peste SIS vin vremuri grele, mai ales că ultimul candidat menționat se vrea la șefia SIS.

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?