Un an în urmă Chiril a demisionat

Pe 12 iunie 2015 Chiril Gaburici, în cadrul unei conferințe de presă, a demisionat. A fost prima și ultima demisie de onoare din funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.

Era o zi frumoasă, caldă, senină. Am întâlnit-o pe Steluța în spatele Guvernului. Ea nu este omul care să-și exteriorizeze sentimentele. Dar în acea dimineață era altfel. Bucuroasă nuștiu cum. Deși prima jumătate a lui 2015 nu prea i-a oferit momente de bucurie. Nu a vrut să-mi spună ce și cum dar era clar că la conferința de presă va fi interesant. Nu am putut intra cu toți din presă. Nu aveam acreditare. Am intrat când a venit Chiril. Era bucuros și zâmbitor. La fel cum a fost și după conferință.

Ceea ce a urmat și veninul care a fost turnat de către presa și trubadurii verzi era evident. Cei care l-au săpat de la bun început cu diploma și pe urmă cu scandalul inventat de la AzerCell au înnebunit în acea zi. L-au făcut iresponsabil și că a aruncat Moldova în prăpastie. Era cu 2 zile înainte de alegerile locale. Asta tot ei care în cele 4 luni și ceva i-au cerut permanent demisia. La PLDM cineva înebunea 🙂

A trecut un an. Un an trist pentru Moldova și bun pentru Chiril. Nu cred că am dreptul moral să povestesc mai multe detalii dar, în loc de concluzie vă voi spune că Moldova a avut de pierdut fără un Chiril în fruntea Guvernului.

Și încă ceva, eu sper ca în câțiva ani Chiril să revină în politică. Eu l-aș vota.

Fotografie din 2 iunie 2016.

Comentarii

comentarii


So, what do you think ?