fbpx

Atitudinea contează. Despre o hidrocefalie depistată târziu.

Nu știam ce titlu să dau acestei însemnări care de fapt este istoria unei mame. O istorie tristă cu un final … deși nu prea are istoria final. Eu vă propun să o citiți. Pe final este și opinia mea și a unui doctor.

///

Buna Eugen, în scrisoare m-am străduit să scriu totul, dar oricum au mai rămas multe care nu le-am scris. Vreau să cunoască cât mai multă lume despre medicii dați fiindcă tare mai sânt lăudați, dar când dau de un caz nestandart se dau cu fundul la gard. Carauș trăiește cu câteva blocuri de noi și de fiecare dată când ne vede se uită lung la noi. Ne ține minte, ne cunoaște.

În ziua când s-au implinit 38 de săptămâni de sarcină am mers să fac ultima ecografie, să mă asigur că totul e bine și suntem pregătiți de naștere. Noutatea care ni-a dat-o ecografistul a fost cruntă.

Sarcina a decurs bine, fără complicații cu controale regulate. Ceva s-a întâmplat în ultimul trimestru de sarcină. Aceasta a afectat puiul nostru. În acea zi mi s-a spus că băiețelul meu are hidrocefalie și este nevoie de cezariană urgentă fiindca pe cale naturală nu voi putea naște. Au urmat zile de groază, lacrimi, isterie, frică și dubii la diagnoza pusă corect, a doua zi am repetat ecografia la Sergiu Puiu la clinica ”Ana Maria”. Diagnoza o fost confirmată. După aceasta am mers la medicul la care urma sa nasc de la maternitatea nr.1. Când a aflat diagnoza am văzut frică în ochii ei. Mi-a zis că va fi mai bine să nasc la Centrul Mamei și al Copilului. Motivul era prezența neurochirurgilor la centru care, imediat după naștere, urmau să se ocupe de copil. Am refuzat. A durat 5 zile de așteptări și suferințe până mi-a zis că mă iau la cezariană. Între timp căutam medici care se vor ocupa de copilul nostru după ce se va naște. Am mers la mult laudatul neurochirurg de la CMC Litovcenco să ne consultăm. El, văzând pozele de la ecografie, nici nu vroia să vorbească cu noi. A zis că băiatul nu are nici o șansă la viață sau va fi legumă.

M-au internat în maternitatea nr.1. A doua zi trebuiau să îmi facă cezariană. În dimineața zilei X a venit medicul și m-a anunțat că șeful maternității, Dondiuc, vrea să vorbească cu mine. Am mers la el. M-a întrebat de unde sunt, ce studii am, cum a decurs sarcina … La sfârșitul discutiei mi-a zis că mă transferă la CMC și acolo mă vor întâlni și mă vor pregăti de operație. La întrebarea mea cine mă va opera, Dondiuc mi-a zis că voi fi operată sau de Gațcan sau de Carauș.

Pe la ora 11 am ajuns la CMC. Contracțiile deja începuse. Acolo am fost așteptată. M-au internat în secție. Am făcut iarăși ecografie la dl Cotorcea pentru a confirma diagnoza. Atâta indiferență și cruzime nu am vazut. L-am întrebat ce șanse avem. El doar mi-a arătat din mînă să ies. Despre cezariană nici nu mergea vorba. În a doua jumătate a zilei a venit la mine în salon șeful maternității Carauș și șefa secției – dna Irina. Ei m-au convins că nu are rost să-mi facă cezariană fiindcă băiețelul meu nu va trăi nici o zi pentru că el nu are creier și chiar dacă va trăi va fi legumă. Ei mi-au zis că există risc și pentru mamă. Am o fetiță mai mare și ei îmi ziceau că ea are nevoie de mamă … Atunci am intrebat cum voi naște eu natural dacă perimetrul cranian al copilului depășeste norma și nici nu va putea trece prin caile bazinului. Carauș mi-a zis că-i vor face puncție prin fontanelă, îi vor scoate lichidul și capul la ieșire se va micșora.

Da, știu că mă vor judeca mulți. Da, știu că îmi vor zice ”Ce fel de mamă ești, dacă nu ai crezut în propriul copil?” dar vreau să vă zic că după o săptămână trăită în lacrimi, nopți și zile nedormite, în acel moment nu judeci deloc, ești stresat, șocat și ușor de manipulat. Nu-i doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi.

Am acceptat fără să-mi dau seama ce consecinte vor fi. A mai trecut o noapte în așteptare și neștiință a ceea ce urma să se întâmple. Dimineață am fost transferată în sala de naștere. În timpul travaliului m-a asistat un medic în vârstă. Avea, cred eu, vreo 60 de ani. Nu-i cunoscu numele. Carauș era în operație și mi-a zis că pe la 12 va veni. L-am întrebat pe acest domn ce va fi dacă băiatul se va opri în bazin și nu-l voi putea naște. Am auzit un răspuns care mi s-a întipărit pe toata viața în minte și care m-a făcut să tremur toată de frică: ”Îl vom scoate pe bucăți. Îi vom tăia mâna de la umăr ca să-l putem scoate.” Credeam că nu voi ieși nici eu și nici copilul întreg de acolo. La naștere au asistat vreo 15-20 de persoane. Nu mai știu cine erau: medici, asistente …

În timpul travaliului dn. Carauș i-a făcut acea puncție. Am născut baiețelul la ora 14:05. Nu a țipat. Era vânăt. Avea tensiunea foarte joasă. Trebuia dus în reanimare. O doamnă de acolo m-a întrebat ce face cu el – îl duce în reanimare sau îl lasă așa …

Am stat în reanimare câteva zile. Abia a doua zi băiatul a deschis ochii. Nici să plângă nu putea. În urma puncției copilul a făcut hemoragie intracraniană severă. Am primit tratament. După câteva zile am fost transferați în neurologia nounăscuților. A urmat tratamentul necesar. Din cauza hemoragiei a făcut și meningoencefalită. Primea antibiotic de 4 ori pe zi. Dupa 2 luni de la naștere și tratamente chinuitoare am adus puiul acasă, acolo unde îl așteptau toți.

La 4 luni am repetat RMN. Doamna de acolo ne-a zis că boala progresează și copilul are nevoie de operație. Sunt două tipuri de operație: endoscopică sau instalarea unui sistem de drenaj ventriculo-peritoneal (șuntarea). În România acești copii sunt operați în prima lună de viață pe când în Moldova până la 4 luni ne asigurau că nu-i nevoie de operație.

Am început să căutăm cel mai bun neurochirurg. După recomandarea mai multor medici l-am ales la fel pe mega neurochirurgul Pleșco din neurochirurgia din CMC. El ne-a asigurat că de șuntare nu poate fi vorba. Se poate de hotărât problema și prin operație endoscopică (mândru ne zicea că doar el face așa operații în Chișinău). Am stabilit data intervenției.

Ne-au pregătit de operație două săptămâni în care medicul nostru nu a intrat niciodată în salon să ne vadă. Dacă îl prindeam pe coridor să-l intreb ceva era bine, dacă nu – rămâneam doar cu întrebări. A venit ziua operației. După operație copilul a fost transferat în reanimare. Când am intrat medicii de acolo ne-au zis ”verde în ochi” că și ei sunt oameni, salariile sunt mici și dacă putem să le mulțumim cu ceva (apropo, erau doamnele din cazul cela difuzat la protv când au cerut bani de la o mamă ca să-i faca transfuzie sângelui la copil). Le-am zis ”ok”, și am mers la copil . Nu le-am mai dat nimic până la urmă. După operație am vorbit cu Pleșco. El ne-a zis că va mai fi nevoie de încă 2 operații fiindcă acum el a rezolvat o altă problemă care la RMN nu s-a văzut și că el nu a reușit să facă ceea ce și-a propus din start, motivând că a început hemoragia și a oprit operația.

Am plecat acasă. Știind că vom mai avea nevoie de el și că e așa un medic bun care a văzut ceea ce nu s-a văzut la RMN i-am mulțumit cu o sumă bunișoară. Paradoxul constă în faptul că el, știind că nu a făcut mai nimic și că nu i-a reușit operația, a luat banii.

Peste ceva timp, văzând că starea copilului nu s-a îmbunătățit am început să căutăm medici în afara țării. Grație unei mămici am primit recomandarea către un neurochirurg cu suflet mare si miini de aur din București, din spitalul ”Marie Curie”. Am ajuns la ei în 2 luni, ne-au primit extraordinar de bine, fără mutre înăcrite ale asistentelor. Nimeni nu se fugărea cu teul din urma ta că nu ai șters pe jos în baie :). Fără ca să încuie ușa la bucătărie ca să nu poți pune în frigider produse alimentare interzise tot de ei sau să nu poți pune telefonul la încărcat deoarece în saloane priză nu este și puteai face asta doar în bucătărie …

Ne-au operat cu succes copilul. Nimeni nu a cerut un leu de la noi. În reanimare nimeni nu ne-a interzis să stăm alături de copilul nostru (la noi e interzis dar cu bani se face totul). Am vrut noi să-i mulțumim că ne-au ajutat însă au refuzat. După câteva zile de la operație am fost transferați la un centru de recuperare foarte bun. Am făcut kinetoterapie, terapie ocupațională și la fel totul a fost gratuit. Le suntem foarte mulțumitori dr. Sorin Târnoveanu și echipei lui. El ne-a salvat copilul și i-a dat șansă la o viață normală. Până la operație copilul nu ținea capul bine, nu ședea, nu se spriginea în picioare. În pofida tuturor pronosticurilor medicilor noștri, după multă muncă și răbdare la un an și trei luni băiețelul nostru a început să facă primii pași. Pot să afirm cu tărie că este un luptător și un învingător.

Vreau să le zic tuturor părinților cu copii deosebiți s nu dispere și să nu lase mâinile în jos. Să nu se oprească la medicina noastră putredă care la problemele pe care le ai îți mai adaugă și altele. Dragi mame, zbăteți-vă pentru puii voștri pentru că ei sunt mai puternici decât credeți voi. Oameni cu suflet mare există!

///

Opinie pe marginea cazului

1. A fost o eroare gravă a medicilor faptul că hidrocefalia a fost depistată târziu.
2. Nu există o continuitate în acțiunile medicilor. Și aici de vină e sistemul. În .ro nu -i cu mult mai bună situația din punctul ăsta de vedere.
3. Medicii au procedat destul de corect în cazul dat. Mă refer exclusiv la partea medicală. Mai bun decât Carauș în astfel de cazuri nu-i în Moldova medic.

În toată istoria aceasta a contat cel mai tare atitudinea lipsită de scrupule a medicilor. Lipsa totală de interes și de dorință de a ajuta moral pacienta a făcut-o să rămână cu impresii foarte proaste despre medici.

Și nu-i costa nimic efortul de a explica, de a vorbi corect, de a nu băga femeia în panică totală și frică. De asta eu am medicii mei la care mă adresez.

Și încă ceva, ce, cred eu, este cel mai important – familia pleacă din Moldova. În inima Europei. Acolo unde copiii deosebiți nu devin obiect de studiu pentru colegii de la grădiniță dar sunt încadrați perfect în societate.

Ăsta a fost primul articol la redactarea căruia am plâns.

Comentarii

comentarii


One Comment

  • Ema |

    Bună! Am aceiași problema cu copilașul meu în Timișoara. Suntem contra cronometru și nu știu cum pot face rost de numărul domnului doctor. Ma puteți ajuta? Mulțumesc!

So, what do you think ?