Despre ocupanți și ocupați

Noi suntem ocupați. Foarte ocupați. Noi suntem într-atât de ocupați că nu avem timp să conștientizăm că suntem ocupați. De foarte mulți ani, peste 200 deja.

Să explic.

În Estonia este o cărare pavată pe care sunt inscripționate principalele date din istoria Estoniei. Iată una dintre aceste inscripții:

Se vede clar, nu? Estonia sub ocupație din 1940 până în 1991.

Moldova este sub ocupație (cu mici întreruperi) din 1812. Și acum Moldova tot este ocupată. De Rusia.

Atâta timp cât nu se va recunoaște, la nivel de conducerea statului acest fapt, atâta timp nu avem viitor.

Astăzi se împlinesc 24 de ani de când Republica Moldova a încercat să se împotrivească ursului cu labe lungi. Nu ne-a reușit.

Și marea problemă nu-i neapărat ocupația teritorială, că aici faci o ”intervenție chirurgicală” și poți tăia apendixul. Problema e în ocupația morală, mintală chiar.

Din 1991 Moldova e condusă, în mare majoritate, de cei care au fost (dar ”bîvșih ne bîvaet”) colaboratori ai KGB. A fost nevoie de o lustrație. Doar că în 91 au dus arhivele la Tiraspol iar restul ce a rămas a fost lichidat în 2010.

E dimineață din nou, în Moldova …

Comentarii

comentarii


One Comment

  • man |

    O, Eugen aiureste din nou.
    Ghimpu tot era agent KGB? Si Timofti?

    Despre ocupanti si ocupatie – anume acum, cand Estonia nu este ocupata va deveni depopulata.
    Va fi foarte interesant sa vedem ce vor face cand Rusia va exporta majoritatea marfurilor prin porturile sale, pentru ca pribalticii au primit bani buni cateva zeci de ani pentru transit.

So, what do you think ?