fbpx

Dorin Draguțanu, un fel de ”kaziol otpușenia” al verzilor

Nu mă apuc să fiu avocatul Guvernatorului BNM. Anume de asta, în primul rând, v-aș ruga să citiți observațiile lui Natan despre situația de la BNM și rolul guvernatorului. Eu nu-s specialist în economie de asta-l cred pe el.

Dar, în ultimele două zile presa care stă conectată la țeava verde de bani toarnă toate zoile peste guvernator.

În 2009, atunci când a fost numit, probabil am fost unicul din presă cu care a vorbit aflându-se încă în Serbia. A cam rămas șocat cum de a găsit cineva numărul lui 🙂 Dar nu-i pe asta. A, și pe urmă tot noi, la jurnal.md am publicat primii CV-ul lui. Asta grație lui Dodon care ne-a permis să-l scanăm :-0

Azi au apărut istorii despre bogățiile familiei Drăguțanu.

Risc să vă amintesc două momente.

Primul:

Până la numirea sa în funcția de guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu a deținut funcția de director în Departamentul Audit al companiei PricewaterhouseCoopers​ Serbia.

Pe parcursul anilor 2005-2009 a condus numeroase misiuni de audit și de Due Diligence în sectorul financiar, bancar și de asigurări din Albania, Bulgaria, Muntenegru, România și Serbia.

Al doilea:

Otilia, soția guvernatorului, a muncit în toți acești ani și își merită pe deplin banii câștigați. În toate evenimentele pe care le-a organizat a depus multă muncă, atât ea cât și echipa pe care o are.

Fotografia e făcută de Ziua Vinului în 2013.

///

Concluziile indiscutabil vă aparțin doar că, vă rog, mai gândiți când citiți ”investigații făcute în Moldova”.

O zi bună.

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


3 Comments

  • Ioana |

    O fi muncit nevasta fostlui guvernator, cum sa nu, mai cu seama atunci când ai sustinere financiara: credite neperformante, prioritate pentru organizarea evenimentelor la nivel de stat etc.,

  • Anna |

    Foarte mult speram pe timpul agrarienilor, apoi a comsomolistilor, apoi a comunistilor, ca uite va veni timpul, vor veni cei scoliti peste hotare, cinstiti, noi, curati si vor incepe sa mature gunoistea ramasa dupa caderea unei tari criminale, din care ne-am rupt ca o insula a prostiei si dezmatului. Au venit … si sa-u manjit cu toata mizeria, pe care deja au imparstiat-o hotii in lege si slugile lor. Chiar daca nu ne uitam la averile lor, sa zicem – oamenii au muncit si au meritat, ok. Dar, acest „cel mai urat dintre moldoveni”, care avea post cheie, in loc sa stea stanca de cremenea in sustinerea tarii, pau nu, el participa cu ardoare in peirea acestui neam, acestei tari, ca economie, ca societate …. si acum se umfla de importanta … moldovean ales … 1000% murdar si negru …. Asa exemplare defaimeaza notiunea de „om de stat” si distrug speranta in noi forte, forte tinere, care ar putea salva aceasta tara. Ti se face si mai tare sila si devii foarte nostalgic dupa Tepes, si incepi sa intelegi, ca nu mai erau ei chiar asa barbari ca strigau: Capul lui Motoc ! „

So, what do you think ?