fbpx

PSRM a anunțat primii trei. Fără surprize :-)

Am văzut pe facebook că Dodon deja a împânzit orașul cu panourile sale publicitare. Nu e prima dată când el lansează campania înainte de termen. Nu e deloc interzis dar aparția panourilor bucură. Să explic …

Până acum circulau tare multe zvonuri cu privire la primele poziții în lista lui Dodon. Ba că trebuia să apară Formuzal acolo, ba că trebuia să apară parveniți de ”la zarabotcă”. Astfel, înaintea forumului partidului, sau ”siezd” care va avea loc duminică () este anunțată prima ”troikă” de pe listă. Ceea ce e bine.

Spuneam azi pe facebook că, din punct de vedere al imaginii politice, panoul e ok. Femeie în fața celor doi bărbați. Dodon are o anumită imagine și rating în Chișinău și la cei mai în vârstă. Destul de mult umblă prin țară și, pe fundalul neînțelegerilor celor de la guvernare și situației stranii din pcrm strânge adepți. Zinaida Petrovna va apărea în scurt timp pe billboarduri cu putin. Cel puțin așa se arată într-un spot recent al PSRM. Ion Ceban va încerca să atragă atenția la padrujele și pațanași mai tineri.

Un pic prea mult fotoșop în panou. Cel mai bine apare Ion, cu riduri, mai natural. Așa arată pe ecran, afară probabil este mult mai ok. Și nu se vede atât de bine.

Pentru susținătorii psrm repet .

Comentarii

comentarii



Nu uitați să urmăriți canalul blogului pe Telegram. Dacă vă e dor de imagini puteți da follow pe Instagram. Iar dacă încă nu ați dat like la pagina de facebook a blogului vă invit să o faceți și pe asta.


So, what do you think ?